Istoria comunei

EVOLUŢIA ŞI ISTORICUL COMUNEI BOIŢA

Începând cu aprilie 2004 s-a reînfiinţat Comuna Boiţa, potrivit Legii nr.84/2004 pentru înfiinţarea unor comune, prin desprindere de la Oraşul Tălmaciu, având în componenţa sa următoarele sate: Boiţa, Lotrioara, Lazaret şi Paltin.
Unitate teritorial administrativă a judeţului Sibiu, amplasată în partea de sud a acestuia pe malul drept al râului Olt, actuala localitate Boiţa, a evoluat pe aceste meleaguri din vremuri imemoriale. Cadrul natural a fost şi este generos, variat, cu lunci şi dealuri piemontane, favorizând dezvoltarea comunităţii umane, pe diverse planuri.
Continuitatea habitatului uman în timp, în actualul spaţiu al comunei Boiţa este dovedit de numeroase mărturii arheologice.
Comuna Boiţa, situată în sudul judeţului Sibiu, la intrarea Oltului în munţi, o găsim în documentele vechi sub formele: Boicza, Boycza, Boitza, Boiţa, Oschendorf. Ea îşi are numele – după părerea generală – de la negoţul intens de vite (probabil mai mult boi) pe care îl făceau strămoşii noştri în timpurile vechi.

În timpul epocii romane (106 – 274 d.Cr.), Dacia fiind ocupată definitiv de către Traian, geniul colonizator şi organizator, apar vestitele lor drumuri, printer care unul trecea şi prin teritoriul actualei comune Boiţa. Se mai văd şi astăzi urme din acel drum – numit de locuitori „Drumul lui Traian” – cam la 2 Km spre sud de satul Boiţa, în trecătoare, tăiat numai în stâncă, pe o lungime de 100 m şi la o înălţime de 20 m peste cota de nivel a drumului actual.
„Drumul lui Traian” a fost refăcut – după aproximativ 1600 ani – între 1717 – 1723 de inginerul Schwantz, care în memoriile sale are cuvinte elogioase despre
drumul vechi roman care – lucrat în piatră – se mai păstrează în unele locuri şi după atâta vreme.
Drumul lui Traian nu avea acelaşi traseu, ca şoseaua naţională de astăzi.
După ce ieşea din trecătoare, în loc să meargă direct spre Tălmaciu, drumul lui
Traian făcea o curbă spre dreapta, până la Caput Stenarum, în locul numit „Rude” şi apoi de aici se îndrepta spre Tălmaciu.
Acest ocol se datora vestitei fortăreţe, pe care romanii o ridicaseră aici pentru supravegherea trecătorii, castrul roman numit „Caput Stenarum”. Acest lucru s-a putut deduce după o monedă găsită de un locuitor, cu inscripţia „Domiţian”, într-un loc al său numit „Rude”. De la „Caput Stenarum” (Boiţa) drumul lui Traian se bifurca: una dintre artere trecând peste „Cedonie” (Sibiu), „Sacidava” (Miercurea) spre Apullum (Alba Iulia), iar cealaltă luând-o spre dreapta prin ţara Făgăraşului spre Oituz.
Prin urmare, aici în locul numit „Rude”, era castrul amintit în care străjuia garda romană, care asigura liniştea locurilor şi siguranţa trecătorii.
Încurajaţi de bunele intenţii ale vecinilor şi cuceritorilor romani, dacii şi-au construit locuinţe mai trainice pe locul unde se află actuala aşezare a comunei, la 400 – 500 m de castru.

În perioada năvălirilor barbare (274 – 1200 d. Cr), teritoriile imperiului roman de răsărit între care şi Dacia, erau ameninţate de o serie de popoare nomade, războinice venite din teritoriile Asiei Mici şi Mongoliei de azi.
În perioada aceasta, deşi încercările la care au fost supuşi locuitorii au fost dese, populaţia a supraveţuit pe aceste meleaguri iar activităţile economice s-au diversificat, incluzând: creşterea animalelor, cultivarea plantelor, stupăritul.
De altfel cu puţine schimbări, situaţia acestor colibaşi a rămas aceeaşi până astăzi. Şi astăzi mai există aproximativ 50 de colibe locuite tot anul de către pădureni, care vin rar în sat – unii nici nu-l prea cunosc – şi unde nici n-au interese care i-ar aduce.
Se poate spune că cele dintâi fortăreţe şi castre, făcute în trecătoarea Văii Oltului au fost cele de pe teritoriul comunei Boiţa. Aceste castre şi fortăreţe supravegheau intrarea şi ieşirea din trecătoare şi aveau în acest caz o garnizoană
însemnată.
Prima amintire documentară a comunei Boiţa este diploma lui Ladislav al V-lea din anul 1453, când acest teritoriu apare ca una dintre posesiunile regale.
Cu toată vitregia scrisului din acea vreme, s-a găsit însemnare din anul 1496, despre satul Boiţa ca fiind o aşezare bine întemeiată şi gospodărită, care s-a înfiripat cu multă sfială, dar şi cu multă dârzenie.
La 1513 Ladislav regele Ungariei dă dreptul exclusiv de-a face negoţ cu piei crude numai sibienilor, între Ardeal şi Ţara Românească, şi numai prin pasul Turnu Roşu.

Epoca de aur a comunei (1800 – 1885)
Prima piatră pe care au pus-o boicenii la satul pe care voiau să-l ridice deasupra necazurilor a fost Şcoala satului.
După şcoală, „cei de acasă” s-au gândit serios la ridicarea unui locaş de cult. Astfel s-a zidit biserica din comuna Boiţa una din cele mai frumoase ale Ardealului. Începută în anul 1813 biserica a fost terminată în 1822, la un an după revoluţia lui Tudor Vladimirescu din Ţara Românească. Are o înălţime de aproape 50 m, cu 3 turle, zidurile au o grosime de 1,50 m şi poate adăposti 1500– 2000 de credincioşi.
Venirea episcopului Andrei Şaguna în fruntea bisericii ortodoxe române din Ardeal la 1847, a avut urmări binefăcătoare pentru toţi românii. În anul 1847
episcopul Andrei Şaguna face o vizită canonică în satul Boiţa unde este primit de către tot poporul şi negustorii vremii, în haine de sărbătoare cu cântece şi flori. Şaguna este plăcut impresionat de dragostea sinceră cu care este primit şi de starea înfloritoare a aşezării.
Odată cu terminarea primului război mondial (1914 – 1918) şi cu Unirea
Ardealului cu România, acest din urmă eveniment istoric sărbătorit la 1 Decembrie 1918, la Marea Adunare de la Alba Iulia, la care au luat parte şi câţiva fruntaşi ai comunei Boiţa: Cloajă, Pătărău, Bobeş, Brătilescu, Bădilă, Istrate, noua viaţă românească a luat avânt în toate domeniile. Coroanele ungureşti au fost schimbate cu lei româneşti; prăvăliile („bodele”) ţinute până atunci de unguri au fost luate de români (Bobeş, Pătărău, Sălişteanu, etc.); din şcoală s-au scos cărţile ungureşti şi s-au înlocuit cu cele româneşti, în care erau introduse istoria şi geografia României.
Activitatea economică a satului a luat amploare mai ales după 1918, prin
dezvoltarea oieritului, a negoţului cu lemne de brad şi fag. Prăvăliile (bodele) din sat erau pline cu mărfuri de tot felul, iar în sat funcţionau trei măcelării, în care era expusă carne de vită, oaie, porc, etc.
În anul 1932 ia fiinţă la Boiţa şi Tălmaciu corul tineretului, iar în 1936 corul bisericesc sub directa îndrumare şi supraveghere a preotului Ioan Druhora, care au avut o activitate continuă şi plină de satisfacţii până în anul 1950. Între anii 1935 – 1945, tineretul comunei s-a angajat la construirea unui Pavilion de joc, acţiuni de pietruire a uliţelor satului şi construirea unor ziduri de sprijin pe Valea Mare şi Boicioara.
Importanţa istorică a comunei Boiţa este dată de existenţa pe teritoriul localităţii a cetăţilor, turnurilor şi locurilor cu însemnătate istorică – în număr de 14, la care a contribuit în mare măsură şi aşezarea localităţii, din cele mai vechi timpuri, în faţa celei mai solicitate trecători naturale, care asigura şi asigură încă trecerea printre Munţii Carpaţi, pe Valea Oltului şi care lega Orientul Balcanic cu Europa Centrală şi de Nord. Această aşezare explică şi importanţa ei din punct de vedere istoric, economic şi strategic. Cele mai însemnate monumente aflate pe teritoriul comunei Boiţa sunt:
1. Caput Stenarum (Capul Strâmtorii) – cea mai veche cetate (castru) de pe
teritoriul comunei Boiţa, ridicată de romani (împăratul Traian 88 – 117 d.Cr.) la
începutul secolului al II-lea e.n., imediat după cucerirea Daciei, în apropierea intrării în trecătoare.
2. Cetatea Lotrioarei – cea mai veche cetate feudală a regilor Ungariei în aceste locuri, condusă de castelani („Urfi”) recrutaţi dintre micii nobili, fiind de altfel şi prima cetate ungurească de pe teritoriul satului „Cetatea Lotrioarei” (Lothorvar, Lauterburg). Cetatea avea scopul să supravegheze şi să controleze trecătoarea.
3. Cetatea Turnu-Roşu – este cea care a dat numele trecătorii Văii Oltului încă din secolul al XV-lea, se găseşte la marginea de sud a satului Boiţa, la intrarea Oltului între munţi. Cu timpul a ajuns un centru militar şi vamal important, datorită importanţei sale strategice şi economice, care cuprindea şi cetăţile Lotrioarei, Landskron şi Turnul Spart.
4. Landskron (Cetatea Tălmaciului) – situată la graniţa de nord, dintre hotarul satului Boiţa şi al oraşului vecin Tălmaciu, pe vârful unui deal tronconic se mai văd urmele faimoasei cetăţi „Landskron” (Coroana ţării) numită azi Cetatea Tălmaciului. Cetatea avea trei turnuri: spre sud care supraveghea trecătoarea, spre vest supraveghea trecerea spre Sibiu şi spre est supraveghea trecerea spre Ţara Făgăraşului. În interiorul zidurilor se aflau clădiri pentru garnizoana militară, pentru castelan şi curtea sa şi pentru alţi funcţionari.
5. Turnul Spart – cum îl numesc boicenii, ale cărui ziduri se mai văd şi astăzi la 5 Km sud de Boiţa, la vărsarea râului Meghiş în Olt, este a patra fortificaţie medievală din complexul de apărare a Turnului Roşu. Acest turn masiv a fost ridicat pe malul Oltului.
6. Budeava – vechea vatră a satului aşezată pe o terasă deasupra Văii Mari, ocrotită de vânturile din trecătoare, se numeşte şi astăzi „Budeava”, nume cu rezonanţe dacice.
7. Drumul lui Traian. După cucerirea Daciei de către romani şi ridicarea castrului „Caput Stenarum”, Traian a dat ordin să se facă prin trecătoare un drum de piatră lung de vreo 60 Km, mai ales că romanii erau mari meşteri în astfel de lucrări.
8. „La Ogrăzi” şi „La Ogrăzele” – întărituri din lemn ridicate de garnizoanele romane, în locuri foarte strâmte şi stâncoase pe Valea Oltului nişte întărituri de lemn, înconjurate de palisade şi chiar şanţuri, unde era posibil, întărituri pe care le păzeau şi pentru care luptau împotriva cotropitorilor.
9. Dealul Turnului – între satele Boiţa şi Tălmăcel, la vest, se ridică un deal
înalt, chiar la hotarul dintre cele două sate pe care boicenii şi tălmăcenii îl numesc „Dealul Turnului”, iar pârâul care curge la poalele dealului, spre Boiţa, ca şi cel care curge spre Tălmăcel are acelaşi nume „Pârâul Turnului”.
10. Turnul de pe dealul Tălmaciului – dealul de la nord de trecătoare – situat
chiar în faţa ei şi pe care o domină, flancat la vest de Dealul Turnului, iar la est de Dealul Găvaniilor, deal numit astăzi „La ziduri” (urmele fostei cetăţi Landskron), datorită importanţei lui strategice e probabil că înainte de venirea ungurilor şi saşilor, a fost ridicat de români ca turn de observaţie, chiar înainte de cel de pe Dealul Turnului.
11. Turnul de pe dealul Găvaniilor – pe dealul Găvaniilor, la graniţa dintre hotarul Boiţei cu cel al Porceştilor (azi Turnu Roşu), istoricul Ackner a găsit pe la 1857 resturile unui turn în valuri şi şanţuri.
12. Turnul de pe „Chicera humii” – turn modest de observaţie a fost ridicat, mai târziu, de unguri prin secolul XVI – XVII, deasupra Văii Mari, pe dealul „Chicera humii”, turn care supraveghea trecerea oamenilor şi mărfurilor prin noua trecătoare. Pentru a supraveghea şi împiedica comerţul clandestin prin „Vama cucului” s-a ridicat Turnul de observaţie de pe „Chicera humii”.
13. Valea lui Vaivodă – valea de sub cetatea Landskron de unde oştenii lui Vlaicu Vodă au atacat Tălmaciul, se numeşte până astăzi „Valea lui Vaivodă”.
14. Fântâna împăratului – fântâna construită în anul 1852, la Râul Vadului în trecătoarea Turnu Roşu, de către domnitorul Ţării Româneşti Barbu Ştirbei, cu ocazia vizitei tânărului împărat al Austro-Ungariei, Francisc Iosif I.
15. Colecţia etnografică Boiţa. A fost înfiinţata în 1970. În cele 5 săli sunt expuse piese cu valoare istorică şi etnografică ce ilustrează viaţa economică şi spirituală a locuitorilor zonei. Prezintă unelte legate creşterea vitelor, păstorit, tăierea şi prelucrarea lemnului , obiecte de uz casnic, textile, ceramică.
Pe teritoriul comunei Boiţa se află Biserica Ortodoxă, cu hramul Adormirii Maicii Domnului. Edificiu este compus din pronaos, naos şi ansida principală. Deasupra navei se ridică o cupolă pe tambur. Biserica a fost ctitorită de obştea satului fiind construită de meşterul sibian Andreas Kremer în anii 1813 – 1822.
Realizările edilitar gospodăreşti pe teritoriul comunei Boiţa au cunoscut în decursul vremurilor o evoluţie variabilă cu perioade de declin urmate de perioade mai înfloritoare. Comuna Boiţa, în graniţele sale actuale s-a conturat în timp, ca unitate administrativ teritorială de sine stătătoare, cu personalitatea sa proprie, şi aşa poate evolua şi în continuare.
Între anii 1950 – 2004 Boiţa a aparţinut de Oraşul Tălmaciu.